Este dimineață, iar Bucureștiul este foarte aglomerat, ca de obicei la ora asta. Sunt la volan și mă grăbesc spre o întâlnire importantă la ora 09.00. Probabil mai sunt și alții la fel. Cozile de la semafoare sunt mărturie în acest sens. Se face roșu parcă prea repede, cinci-șase semafoare până treci de intersecție. Intersecțiile se blochează din cauza mașinilor care intră pe galben sau chiar pe roșu… Se face și la mine roșu și mă opresc imediat. Aș fi putut forța, dar aleg să nu blochez. Oricum 10 secunde în plus nu mă ajută cu nimic. Cel din spate mă claxonează insistent, apoi văzând că nu reacționez coboară din mașină (doar are timp până se face verde din nou, nu?) și vine la mine. Începe să urle în dreptul geamului meu folosind cuvinte greu de descris și imaginat. Nu știu ce să fac. Mă supără foarte tare agresivitatea lui, faptul că răcnește isteric și cuvintele folosite. Mi se ridică sângele la cap. Aș răcni și eu, doar și eu mă grăbesc, dar experiența îmi spune că doar aș escalada conflictul. Dacă îl ignor, poate e mai rău. Ce să fac? De ce nu se face verde mai repede?

Ajung la întâlnire. O cunosc bine pe Maria, este clienta mea de mult. Are o grămadă de calități, doar nu degeaba este manager de resurse umane. Are însă o trăsătură care, atunci când se manifestă, mă pune în mare dificultate: bârfește toți cunoscuții comuni și se plânge de toată lumea, mai ales de cei pe care nu îi cunosc eu. Aș spune ”Oprește-te, femeie, că mă înnebunești!”, dar mă gândesc: Oare este bine? Oare nu o supăr? Dacă pierd contractul? Experiența îmi spune că dacă o las să se descarce 30-40 de minute, discuția noastră de business se va rezolva rapid după aceea. Numai că eu plec de acolo cu o stare foarte proastă. Preiau toată negativitatea ei, fără să vreau și mă simt îngrozitor de obosită.

După amiază ajung acasă. Renovez apartamentul și am o echipă de zugravi la lucru. Mi-au promis ieri că termină bucătăria, dar găsesc aproape același stadiu al lucrării, departe de a fi gata. Îi întreb ce s-a întâmplat și îmi promit din nou că termină mâine. Văd negru în fața ochilor! Oare a câta oară au promis ceva și nu s-a întâmplat? Gata, îi concediez! Și totuși… pierd avansul dat, iar treaba făcută până acum este de foarte bună calitate. Dar câtă răbdare să mai am? Și nu mă supără că nu e gata încă, ci că mi-au promis și nu s-au ținut de cuvânt. Cum să fiu mai fermă cu ei?

Vă recunoașteți situațiile de viață într-unul din tiparele de mai sus? Probabil că da. Chiar dacă nu vorbim neapărat de situații conflictuale majore și fățișe, astfel de situații cu oameni dificili creează conflicte interioare și consumă multă energie personală. Ajungem seara acasă epuizați și stresați în mare măsură datorită acestor momente presărate de-a lungul zilei.

Cum ar fi dacă am putea trata astfel de comportamente cu lejeritate și poate chiar cu un pic de umor, atingându-ne în același timp scopul relației? Probabil viața noastră ar fi mai ușoară. Ghandi ne îndemna să fim schimbarea pe care vrem să o vedem în lume, tocmai pentru că realitatea ne arată că nu îi putem schimba pe cei din jur. (nici măcar pe partenerii de viață) Ce rămâne de făcut? Ne lăsăm terorizați de tot felul de oameni sau alegem să schimbăm ceva în noi înșine?