Daniel, îți mulțumim pentru acest interviu! Suntem foarte bucuroși că veți fi în România în această toamnă și vom avea oportunitatea de a afla mai multe despre Core Qualities și Core Quadrant, chiar de la creatorul său.

1. Spune-ne povestea Core Qualities (CQ)? Cum a început totul?

Daniel Ofman: Presupun că oamenii sunt familiarizați cu animația de 5 minute pe care o puteți găsi pe YouTube: https://www.youtube.com/watch?v=mtRgHQjun0Q sau interviul despre conceptul Core Qualities: https://www.youtube.com/watch?v=gFxr8GBiEoI. Povestea a început când am fost implicat în programe specifice de calitate care au venit din Japonia în anii '80, când am realizat că acele calități nu se limitează doar la produse, ci se aplică și oamenilor.

2. Există o mulțime de instrumente de evaluare pe piața internațională, totuși Core Qualities câștigă avânt pe piață și tot mai mulți coachi, formatori, consultanți și manageri îl folosesc și sunt interesați să obțină certificarea. De ce credeți că se întâmplă acest lucru? Există vreo legătură cu vremurile pe care le trăim?

D. O.: Motivul pentru care tot mai mulți oameni sunt interesaţi de conceptul Core Qualities este pentru că este extrem de simplu și, în același timp, este atât de profund. Durează doar 10 minute să înțelegi mecanica unui Core Quadrant, dar te poate ține ocupat tot restul vieții. Cred că oamenii caută modalități complete de a se înțelege pe ei înșiși în lumea complexă și uneori confuză în care trăim acum.

3. Care este zona din HR în care aceste concepte sunt aplicate cel mai eficient?

D. O.: Core Quadrants nu se referă în mod special la HR, este vorba despre dezvoltarea organizațională, despre management. Desigur, HR-ul poate juca un rol important în promovarea și susținerea dezvoltării organizaționale, dar este vorba despre asumarea responsabilității pentru propria viață, atât în ​​viața personală, cât și în cea profesională.

4. Vorbești doar despre calități ... suntem obișnuiți – însă, cel puțin, în cultura română suntem obișnuiți să vorbim despre defecte, deoarece încercăm să le corectăm. De ce să ne concentrăm pe calități?

D. O.: Lucrul cu Core Qualities nu înseamnă a remedia orice, ar fi ceva ce nu ar avea sens. Este vorba despre a învăţa şi a înțelege ce se întâmplă în interiorul vostru și între voi și mediul înconjurător. Nu este vorba doar despre calități, ci și de capcane și provocări. Tendința în multe culturi este de a se concentra pe ceea ce nu este în regulă și apoi de a încerca să remedieze. Este mult mai logic să îţi cunoști punctele forte și să te bazezi pe acestea. Este vorba despre ceea ce ești PENTRU, și nu despre ceea ce ești ÎMPOTRIVA. Este vorba despre transformarea REACTIVITĂȚII în CREATIVITATE.

5. CQ a fost tradus în multe limbi, câte? Cum a început să se răspândească?

D. O.: Cărțile sunt disponibile în olandeză, engleză, germană, franceză, spaniolă, italiană, suedeză, norvegiană, daneză, poloneză, cehă, română, maghiară, rusă și animația, de asemenea, în arabă, turcă și multe altele. Se răspândește în toată lumea datorită faptului că anumite persoane se inspiră din cunoștințele, experiența și opiniile mele despre subiect și iau inițiativa de a o traduce. Totul a început în olandeză, prima mea carte în olandeză a devenit un bestseller și se menține acolo. Același lucru este valabil și pentru joc, care pentru moment este în engleză, germană și olandeză.

6. De ce este CQ o metodă interculturală?

D. O.: Am lucrat în multe țări și am fost întotdeauna inspirat de receptivitatea din toate culturile diferite, de la China la SUA, de la America Latină la Europa. Tuturor le place frumusețea și simplitatea abordării, dar și cât de practică este. Poți începe să o utilizezi imediat, nu trebuie să studiezi ani de zile. Foloseşte-o împreună cu partenerul, copiii, șeful, colegii, colaboratorii și clienții. Ori de câte ori oamenii lucrează împreună, îi va ajuta să înțeleagă propriul comportament și comportamentul celorlalți. Poți aplica calitățile de bază persoanelor, relațiilor și culturilor, culturilor naționale, culturilor companiei și subculturilor.

7. CQ are această componentă a jocului, cărțile; ar putea fi aceasta „mutată” într-o versiune „cloud”? Pregătiţi o aplicație în viitor?

D. O.: Există deja o aplicație pentru telefoane, în engleză, germană și olandeză, numită Core Quality.

8. Vorbind despre certificarea Core Qualities ce va avea loc în România. La ce ar trebui să se aștepte participanții? Cum ar trebui să se pregătească?

D. O.: Ceea ce aștept cel mai mult este să aplice metoda pentru ei înșiși într-un mod semnificativ înainte de a începe să-i învețe pe alții; aceasta, pentru a putea vorbi din experiență mai degrabă decât din cunoștințele din cărţi.